Deceniu muzical universitar. Studii muzicale şi dramaturgice.

Selecţie de lucrări prezentate la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice prilejuită de celebrarea a 10 ani de la înfiinţarea Facultăţii de muzică din Oradea

Vasile, Carmen - redactor
Autori: Eleonora Chiriac, Anca Cociş, Jambor Fekete Elisabeta, Ioana Şandor Fustier, Luminiţa Gorea, Agneta Marcu, Florina Mariş Hinsu, Mirela Mercean, Zorica Pitic, Ioan F. Pop, Adina Raţiu, Felician Roşca, Evanthia Ţindzilonis, Carmen Vasile, Mihai Vieru, Damian Vulpe

ISBN 978-606-10-0476-8
2011
suport on-line: www.deceniu-muzical-universitar.blogspot.com
volum colectiv

Referenţi:
Prof.univ. Dr. Agneta Marcu
Conf.univ. Dr. Jámbor Elisabeta


Introducere

Facultatea de Muzică din Oradea funcţionează în cadrul Universităţii din Oradea începând cu anul 1995. Specializările iniţiale Interpretare muzicală – canto şi Pedagogie muzicală, s-au îmbogăţit în anii următori cu cele de Interpretare muzicală – instrumente şi Actorie.

Cu ocazia celebrării a 10 ani de fiinţare, în 2005, în cadrul Săptămânii Facultăţii de Muzică s-a lansat Broşura aniversară, s-a organizat Concertul cadrelor didactice şi absolvenţilor (12 decembrie 2005 – Aula Magna), Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Deceniu Muzical Universitar (13 decembrie 2005 – Foaierul Teatrului de Stat Oradea), Concertul vocal instrumental al studenţilor (14 decembrie 2005 – Aula Magna), Spectacolul de operă şi Concertul simfonic (17 decembrie 2005 – Teatrul de Stat Oradea).

 

Volumul de faţă – DECENIU MUZICAL UNIVERSITAR – este o selecţie de studii muzicale şi dramaturgice prezentate la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice din 13 decembrie 2005. Cele 16 lucrări: Eleonora Chiriac – Improvizaţia – metodă de eliberare de sub influenţa „teatrului mort”, Anca Cociş – Muzica românească. Geneza şi evoluţia muzicii de cameră româneşti, Ioana Şandor Fustier – Melodica neomodală, diatonică, heptacordică, Luminiţa Gorea – Tudor Jarda: Contribuţii la dezvoltarea învăţământului muzical românesc prin Concertul pentru flaut şi orchestră, Jámbor Fekete Elisabeta – Evoluţia tehnicii pianistice în secolul al XX lea - oglindită în miniaturile din repertoriul dedicat instrumentului, Agneta Marcu – Bihari Sándor – promotor al vieţii muzicale din Oradea, Florina Mariş Hinsu – Vocea falcon – un tip vocal aparte, Evanthia Marta Ţindzilonis – Suita de piese Ave Maria de Heitor Villa Lobos, Mirela Mercean Ţârc – Sinfonia da Requiem de Valentin Timaru, Zorica Pitic – Efectul sunetului asupra organismelor vii, Ioan F. Pop – Realismul ficţiunii, Adina Raţiu – Arta actorului între teorie şi practică. Sisteme analitice, Felician Roşca – Premise ale şcolii muzicale din Oradea în documente de arhivă, Carmen Vasile – Noi tendinţe în dramaturgia teatrului muzical, Mihai Vieru – Esenţializarea teatrului în reprezentarea numenală, Damian Vulpe – Învăţământul muzical timişorean cu şcolile lui, se înscriu în patru secţiuni: dramaturgie, muzicologie, creaţie şi interpretare. Temele cercetărilor se axează pe noile tendinţe în dramaturgie, analiza creaţiei unor compozitori autohtoni contemporani, istoricul vieţii muzicale concertistice si educaţionale din Oradea şi Timişoara.

Publicarea on line a volumului DECENIU MUZICAL UNIVERSITAR este o contribuţie semnificativă la activitatea de cercetare ştiinţifică desfăşurată în cadrul Facultăţii de Muzică din Oradea.

Conf.univ. Dr. Carmen Vasile

21 aprilie 2011

Oradea

Deceniu muzical universitar. Studii muzicale şidramaturgice

Selecţie de lucrări prezentate la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice prilejuită de celebrarea a 10 ani de la înfiinţarea Facultăţii de muzică din Oradea

 

Vasile, Carmen (redactor)
Autori: Eleonora Chiriac, Anca Cociş, Fekete Elisabeta, Ioana Şandor Fustier, Luminiţa Gorea, Agneta Marcu, Florina Mariş Hinsu, Mirela Mercean, Zorica Pitic, Ioan F. Pop, Adina Raţiu, Felician Roşca, Evanthia Ţindzilonis, Carmen Vasile, Mihai Vieru, Damian Vulpe


ISBN 978-606-10-0477-5
2011
suport: DVD
volum colectiv

Referenţi:
Prof.univ. Dr. Agneta Marcu - Universitatea din Oradea
Conf.univ. Dr. Jámbor Elisabeta - Universitatea din Oradea

 

 



Facultatea de Muzică din Oradea funcţionează în cadrul Universităţii din Oradea începând cu anul 1995. Specializările iniţiale Interpretare muzicală – canto şi Pedagogie muzicală, s-au îmbogăţit în anii următori cu cele de Interpretare muzicală – instrumente şi Actorie.

Cu ocazia celebrării a 10 ani de fiinţare, în 2005, în cadrul Săptămânii Facultăţii de Muzică s-a lansat Broşura aniversară, s-a organizat Concertul cadrelor didactice şi absolvenţilor (12 decembrie 2005 – Aula Magna), Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Deceniu Muzical Universitar (13 decembrie 2005 – Foaierul Teatrului de Stat Oradea), Concertul vocal instrumental al studenţilor (14 decembrie 2005 – Aula Magna), Spectacolul de operă şi Concertul simfonic (17 decembrie 2005 – Teatrul de Stat Oradea).

Volumul de faţă – DECENIU MUZICAL UNIVERSITAR – este o selecţie de studii muzicale şi dramaturgice prezentate la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice din 13 decembrie 2005. Cele 16 lucrări: Eleonora Chiriac – Improvizaţia – metodă de eliberare de sub influenţa „teatrului mort”, Anca Cociş – Muzica românească. Geneza şi evoluţia muzicii de cameră româneşti, Ioana Şandor Fustier – Melodica neomodală, diatonică, heptacordică, Luminiţa Gorea – Tudor Jarda: Contribuţii la dezvoltarea învăţământului muzical românesc prin Concertul pentru flaut şi orchestră, Jámbor Fekete Elisabeta – Evoluţia tehnicii pianistice în secolul al XX lea - oglindită în miniaturile din repertoriul dedicat instrumentului, Agneta Marcu – Bihari Sándor – promotor al vieţii muzicale din Oradea, Florina Mariş Hinsu – Vocea falcon – un tip vocal aparte, Evanthia-Maria Marta – Ave Maria de Heitor Villa-Lobos - 10 mărturii ale spiritului muzical brazilian, Mirela Mercean-Ţârc – Sinfonia da Requiem de Valentin Timaru, Zorica Maria Pitic – Efectul sunetului asupra organismelor vii, Ioan F. Pop – Realismul ficţiunii, Adina Raţiu – Arta actorului între teorie şi practică. Sisteme analitice, Felician Roşca – Premise ale şcolii muzicale din Oradea în documente de arhivă, Carmen Vasile – Noi tendinţe în dramaturgia teatrului muzical, Mihai Vieru – Esenţializarea teatrului în reprezentarea numenală, Damian Vulpe – Învăţământul muzical timişorean cu şcolile lui, se înscriu în patru secţiuni: dramaturgie, muzicologie, creaţie şi interpretare. Temele cercetărilor se axează pe noile tendinţe în dramaturgie, analiza creaţiei unor compozitori autohtoni contemporani, istoricul vieţii muzicale concertistice şi educaţionale din Oradea şi Timişoara.

Publicarea volumului DECENIU MUZICAL UNIVERSITAR este o contribuţie semnificativă la activitatea de cercetare ştiinţifică desfăşurată în cadrul Facultăţii de Muzică din Oradea.

Conf.univ. Dr. Carmen Vasile

21 aprilie 2011

Oradea

 

 

 

Caiet de practică pedagogică

pentru specializarea Interpretare muzicală – Canto

Vasile, Carmen
Pitic, Zorica-Maria

ISBN 973-613-992-1
2006
129 pagini
suport: hârtie
format: 21 x 29,7 cm
suport de curs

 

 

Cuprins: PARTEA I – Informaţii privind caietul de practică pedagogică	7
Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic (D.P.P.P.D.)	8
Regulament de organizare şi funcţionare a Departamentului pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic	8
Plan de învăţământ	12
Diseminare procentuală şi grafică a Planului de învăţământ	13
Disciplina Practică pedagogică	16
Programa cadru	16
Obiective generale	16
Obiective specifice	17
Activitatea studentului pentru obţinerea creditelor	17
Caietul de practică pedagogică	18
Condiţii pentru obţinerea certificatului de atestare pentru profesiunea didactică	18
Competenţe dobândite	18
Încadrarea în cerinţe structurale şi de conţinut	19
Programa şcolară pentru clasa a IX-a	21
Nota de fundamentare	21
Nota de prezentare	22
Competenţe generale	23
Valori şi atitudini	24
Competenţe specifice şi conţinuturi	24
Sugestii metodologice	25
Programa şcolară pentru clasele a XI-a, XII-a	26
Structura anului şcolar 2005 – 2006	29
Încadrare în legislaţia învăţământului românesc	31
PARTEA II – Caiet de practică pedagogică condus de student	35
Date personale ale şi de evidenţă ale studentului	37
Catalog de prezenţe ale studentului la practica pedagogică	38
Lecţii de probă	41
Observaţii privind asistenţa la lecţiile de specialitate	42
Observaţii privind asistenţa la lecţii ale studenţilor din grupă	54
Proiect de activitate didactică - model	68
Lecţie de probă nr. 1	72
Lecţie de probă nr. 2	76
Lecţie de probă nr. 3	80
Lecţie de probă nr. 4	84
Lecţie de probă nr. 5	88
Lecţie de probă nr. 6	92
Lecţie finală	96
Fişa psihopedagogică a elevului	100
Observaţii ale studentului privind desfăşurarea altor activităţi instructiv -educative	109
Bibliografie	126



Caiet de practică pedagogică

pentru specializarea Artele spectacolului – actorie

Vasile, Carmen

ISBN 973-613-955-7
2005
151 pagini
suport: hârtie
format: 21 x 29,7 cm
suport de curs

 

Cuprins:   PARTEA I – Informaţii privind caietul de practică pedagogică	7
Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic (D.P.P.P.D.)	8
Regulament de organizare şi funcţionare a Departamentului pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic	8
Plan de învăţământ	12
Diseminare procentuală şi grafică a Planului de învăţământ	13
Disciplina Practică pedagogică	16
Programa cadru	16
Obiective generale	16
Obiective specifice	17
Activitatea studentului pentru obţinerea creditelor	17
Caietul de practică pedagogică	18
Condiţii pentru obţinerea certificatului de atestare pentru profesiunea didactică	18
Competenţe dobândite	18
Încadrarea în cerinţe structurale şi de conţinut	19
Programa analitică pentru clasa a IX-a	21
Nota de fundamentare	21
Nota de prezentare	22
Competenţe generale	23
Valori şi atitudini	24
Competenţe specifice şi conţinuturi	24
Sugestii metodologice	26
Structura anului şcolar 2005 – 2006	29
Fişa disciplinei Mişcare scenică	31
Fişa disciplinei Arta actorului	39
Încadrare în legislaţia învăţământului românesc	47
PARTEA II – Caiet de practică pedagogică condus de student	51
Date personale ale şi de evidenţă ale studentului	53
Catalog de prezenţe ale studentului la practica pedagogică	54
Lecţii / cursuri de probă	57
Observaţii privind asistenţa la lecţii / cursuri de specialitate	58
Observaţii privind asistenţa la lecţii / cursuri ale studenţilor din grupă	70
Proiect de activitate didactică - model	84
Lecţie / curs de probă nr. 1	90
Lecţie / curs de probă nr. 2	94
Lecţie / curs de probă nr. 3	98
Lecţie / curs de probă nr. 4	102
Lecţie / curs de probă nr. 5	106
Lecţie / curs de probă nr. 6	110
Lecţie / curs final	114
Fişa psihopedagogică a elevului / studentului	118
Observaţii ale studentului privind desfăşurarea altor activităţi instructiv -educative	127
Bibliografie	144

La voix humaine. Drama însingurării

Vasile, Carmen

ISBN 973-613-682-5
2004
50 exemplare
225 pagini
suport hârtie
format: 14,8 x 21 cm
carte ştiinţifică

Introducere

 

În abordarea lucrării lui Francis Poulenc La voix humaine, am pornit de la analiza monodramei având în vedere faptul că este un gen teatral de maximă concentrare în plan ideatic şi expresiv.

Monodrama se conturează ca gen în jurul caracteristicii principale de a pune un accent deosebit pe psihologia personajelor în cadrul acţiunii dramaturgice. Fiind inclusă în genul psihodramei, preia tendinţa acesteia de a concentra acţiunea dramei asupra unei singure persoane. Acest lucru nu exclude prezenţa altor personaje în lucrare, mai ales în acele situaţii scenice în care personajul protagonist este dedublat psihologic. Personajul protagonist se poate multiplica până la cinci sau mai multe personaje, condiţia de bază fiind apartenenţa la o singură identitate psihologică în care eu-l este disipat sau fragmentat prin multiplicare, proiecţie sau investire cu personalitate a unor elemente scenice.

Urmând cursurile specializării de regie operă am avut ocazia să mă întâlnesc de mai multe ori cu varianta muzicală a monodramei, a scurtelor opus-uri de operă de un act şi un personaj. Aceste creaţii au fost un fenomen firesc înscriindu-se în tendinţa generală a muzicii moderne de a abandona formele monumetale, stufoase ale muzicii romantice, înlocuind formele de manifestare ale acestor sentimente hiperbolizate muzical cu genul cameral. S-au născut simfonii camerale, orchestraţia a devenit mai transparentă dar în acelaşi timp mai colorată, iar instrumentele formaţiei au primit un caracter solistic.

Am fost martorii unei individualizări care permitea o concentraţie psihologică deosebit de intensă a muzicii. Drept urmare s-au născut psihodrame muzicale.

Monodrama se înscrie în acest proces firesc.

Caracterul cameral al genului de operă a devenit un model pentru compozitorii secolului XX, având în vedere faptul că psihogramele muzicale au fost materializate prin personaje vii pe scenă.

Dacă monodrama sugerează o provenienţă din arta teatrală, având ca mijloc de expresie principal vorbirea (vocea articulată lexical), monodrama muzicală pune în prim-plan cântul (vocea articulată melodic). În noul gen personajul principal a devenit muzica, firul acţiunii este condus de discursul psihologic redat prin muzică (şi nu de acţiunea fizică). Din acest motiv compozitorii utilizează denumirea de MONO – OPERĂ.

Cele două genuri – teatral şi muzical – se particularizează în monodramă (pentru teatru) şi monooperă (pentru muzică) dar au acelaşi trunchi dramaturgic, având în comun ca structură personajul protagonist unic.

Trecerea la monodrama teatrală la monodrama muzicală se manifestă treptat, începând cu genul melodramei, o formă caracteristică muzicii romantice. În acest caz, textul vorbit şi acompaniamentul muzical sunt două sfere distincte ale procesului dramaturgic. Monodrama muzicală se naşte din unificarea acestor două straturi prin contopirea text – muzică. Multe lieduri ale lui Schubert preconizează monodrama muzicală.

Arnold Schoenberg, la începutul secolului XX, cu mono-opera Erwartung deschide drumul unui nou gen dramatic – muzical. La acea vreme îşi denumea încă lucrarea: „monodramă”. Demersul său novator este continuat de Francis Poulenc cu monoopera La voix humaine pe care o denumeşte tragedie lirică.

Denumirea de mono-operă şi formarea repertoriului acestui gen apare în a doua jumătate a sec. XX dar cunoaşte o explozie interpretativă în anii 90’ ai secolului trecut. Genul şi denumirea MONO – OPERĂ este larg utilizată, atât de compozitori cât şi de muzicologii contemporani.

După terminarea studiilor, ca interpret şi regizor am avut ocazia de a cunoaşte şi a prezenta în prime audiţii unele mono-opere create de compozitorul Ede Terényi – Zile şi nopţi nomade (1998), Hortus deliciarum (1998), Amor sanctus (1998), Behind of silence (1998), Japan’s flowers (1998), MephistoFaust (1999), Kalevala (1999), Noul Adam (1999), La Divina Commedia (2004) – de a interpreta regizoral monooperele Erwartung de Arnold Schoenberg şi La voix humaine de Francis Poulenc şi de a studia fenomenul creaţiei de monoopere în teza de doctorat Opera monodramă – dramă a identităţii.

Realizarea scenică unui număr mare de mono-opere experimentale a deschis o cale spre împlinirea artistică într-o lume muzicală şi scenică de perspectivă. În urma studiilor de documentare şi cercetare, am descoperit cu uimire şi mare bucurie că demersul artistic personal se înscrie într-o tendinţă generală a muzicii contemporane.

Cuprins

Introducere	7
La voix humaine – psihodramă, monolog, monodramă, monooperă	9
La voix humaine – o nouă dimensiune a conceptului de eros şi thanatos	17
La voix humaine – povestea, drama, tragedia	22
Reinterpretare dramaturgică	30
Motivele (temele) muzicale	56
Personajul protagonist – personajele imaginare	129
Personajul protagonist – ea	129
Personajele imaginare prezente	135
Personajele imaginare invocate	138
Relaţia dintre personaje	139
Concept interpretativ	142
Dilemă dramaturgică	142
Obiectele scenice-simbol	143
Spectacolul	181
Un spectacol experimental terapeutic	186
Note	193
Indice de exemple muzicale, figuri, imagini şi tabele	211
Bibliografie	214

Erwartung de Arnold Schoenberg

Prefigurarea unui nou gen al teatrului muzical

 



Vasile, Carmen

ISBN 973-613-683-3
2004
50 exemplare
155 pagini
suport: hârtie
format: 14,8 x 21 cm
carte ştiinţifică

 

 

Lucrarea abordează un nou gen de operă: monoopera. Această denumire apare tot mai des în viaţa muzicală de astăzi, acoperind o zonă impresionantă de lucrări care în mod concentrat se rezumă la un singur personaj şi la o durată de timp de o oră. Acţiunea dramatică propriu-zisă se petrece pe scena sufletului personajului. Această acţiune însă este ecranizată prin mijloace vizuale (mimica, gestica, mişcarea corporală), prin formule auditive (intonaţia vocii umane, efecte sonore) şi prin obiecte auxiliare care, de foarte multe ori, devin chiar personaje. Cel mai important aspect al monooperei este prezenţa omului pe scenă creând o complexă atmosferă dramatică prin deschiderea canalelor comunicative dintre public şi actor spre subconştient, respectiv supraconştient. În acest dialog personajul principal al desfăşurării dramei devine însuşi publicul.

În literatura teatrală, monodrama conturează de mai multe secole aspectele caracteristice ale dramei camerale şi ale psihodramei. În mod firesc fiecare piesă teatrală are un strat puternic psihologic gândit şi realizat. Psihodrama însă, reduce la minim elementele teatrale, evidenţiind prin excelenţă procesele psihologice şi acţiunile sufletului. Fenomenele legate de psihodramă în secolul XX au pătruns în lumea subconştientului, a viselor, a imaginarului.

 

Din monodramă s-a născut melodrama, respectiv monodrama muzicală, genuri foarte cultivate în muzica secolului XIX. Muzica romantică a pregătit aceste genuri pentru experimentele muzicale din secolul al XX-lea. Procesul este absolut firesc şi rezultatul: monoopera îndeplineşte condiţiile de gen muzical echivalent monodramei. Primele realizări în cadrul secolului XX privind monoopera apar împreună cu crearea muzicii moderne ca limbaj, ca structură, ca genuri noi muzicale. În 1909 Schoenberg scrie opera Erwartung, realizând prototipul monooperei. Este firească delimitarea acestui gen prin cuvântul monodramă. Peste 50 de ani Poulenc, în La voix humaine, continuă şi dezvoltă ideea monooperei. În a doua jumătate a secolului, Telefonul de Menotti şi o serie de alte piese asemănătoare dau genului nu numai viabilitate dar şi o mare diversificare.

Autoarea urmăreşte în mod sistematic problematica de concept compoziţional şi regizoral şi propune un studiu al dramaturgiei piesei şi personajului central pornind de la date generale – geneza lucrării, tema, subiectul, locul şi timpul acţiunii, libretul – până la elaborarea unui concept regizoral complex.

Cuprins

 

Prefaţă	7
1. Erwartung prima monooperă expresionistă	9
2. Schoenberg, Pappenheim, Freud - creatorii monodramei Erwartung	15
2.1 Arnold Schoenberg	15
2.2 Marie Pappenheim	19
2.3 Sigmund Freud septembrie	20
3. Structura dramaturgică inovatoare a monooperei Erwartung	24
3.1 Acţiunea generată de imaginarului subconştient	22
3.2 Scenele – tablou şi segmentele dramaturgice	27
3.3 Leitmotivele	85
4. Die Frau – de la studiu de caz psihiatric la personaj de operă	105
4.1 Cazul „Dora”	105
4.2 Cazul „Anna O”	107
4.3 Die Frau	108
5. Interpretarea regizorală a simbolurilor	114
5.1 Interpretarea simbolurilor	114
5.2 Exprimarea nonfigurativă a universului proiectat mental de personajul protagonist	126
Note	130
Bibliografie	147
Indice de ilustraţii	153